http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6702512-campania-geoana-culisele-internationale.htm

parole, parole, parole … cum va alegeti, protejati si administrati parolele?

In ziua de azi, o persoana moderna foloseste zeci de parole pentru diferite device-uri, de la calculatorul de acasa si cel de la servici, la cardurile bancare si telefoanele mobile, de la screen-saver, la cifrul de la bicicleta , iar la unii chiar seifuri.
Pentru serviciile de email si mesagerie online folosesti de mult timp parole, astazi din ce in ce mai multe servicii online pe care doresti sa le utilizezi iti cer sa iti deschizi cont unde ti se cer date personale si trebuie sa iti alegi un user si o parola.

A trecut vremea cand iti puneai o parola universala pentru toate fisierele, a trecut vremea cand iti foloseai numele ca user iar parola ti-o notai pe mouse-pad, au trecut si timpurile cand iti puneai o parola pentru 5 de ani. Acum alegerea, protejarea si administrarea parolelor este un proces complex si dinamic.

Cel mai important pentru protectia parolelor dvs. e faptul ca trebuie sa fiti constient ca in fiecare moment cineva, undeva ar poate fi interesat de a accesa unul sau mai multe conturi ale dumneavoastra. Nu intotdeauna este vorba de infractori cibernetici aflati in cautarea informatiilor voastre bancare, uneori e pur si simplu vorba de oameni curiosi care stiu numele de utilizator si vor sa afle din curiozitate si parola dumneavoastra. De multe ori poate fi vorba chiar pe cineva cunoscut, asa ca fiti atenti, pentru ca in functie de ceea ce stocati, pagubele create de sparegerea conturilor dvs pot fi imense.

Riscurile sunt multiple, o parola pierduta sau sparta poate genera pierderi imense precum:
• furtul sau pierderea de informatii importante pesonale, profesionale, financiare si alte proiecte personale
• furtul de bani
• furt de identitate, care degenereaza de asemenea in pagube materiale
• alte probleme profesionale sau personale

Cum putem gestiona conturile si parolele noastre astfel incat sa diminuam riscurile de spargere a acestora?
http://blog.lx.ro/?p=160

putini JURNALISTI ne-au mai ramas dupa acest razboi

departe de mine gandul de a da verdicte, nici macar voturi pe viata.
Dupa campania asta a mai ramas doar o mana de jurnalisti verticali care sa apere reduta unei informari obiective nemanipulatorii. Sigur sunt mai multi poate am fost superficial si nu i-am remarcat pe toti, de aceea lista ramane deschisa, va astept cu propuneri argumentate.

nu este o ierarhie, am pus si linkuri cu articolele care mi-au placut cel mai mult:

a) Tolontan
http://www.tolo.ro/2009/11/19/dimineata-de-7-decembrie-romania-dincolo-de-oricare-dintre-noi/

b) Tapalaga
http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-6476453-draga-radu-moraru-dan-tapalaga.htm

c) Turcescu
http://www.realitatea.net/turcescu-isi-apara-episodul-biblia--si-la-tribunal-se-jura-pe-ea_690428.html

d) ...?

a propos de votul negativ...

http://www.happyfish.ro/vrem_alta_romanie/la_vot_

sondaje

am cautat cu disperare ceva sondaje "nefabricate" precum sunt cele lansate acu' o saptamana de INSOMAR (http://www.romanialibera.ro/a171354c/sondaj-insomar-pentru-turul-ii-geoana-54-basescu-46.html?plist=2)

pe votometru de la Mediafax (23000 votanti) sunt niste rezultate dar nu cred ca este un esantion relevant (lipeste o cota importanta din mediul rural):
http://votometru.mediafax.ro/

la fel nici pe evz chiar daca aici au votat peste 82000 oameni:
http://prezidentiale.evz.ro/emain/

de-abia ieri seara am gasit o sinteza a sondajelor pe blogu' lu' Barbosu.
Le-a pus acolo si tacea, nu zicea nika ... ;) de fapt zicea ca sunt la mishto sa vada cine pune botu'

http://barbosu.catavencu.ro/2009/12/04/sondajele-de-care-va-vorbeam/

parerea mea... e si parerea ta?

Propun un nou referendum in care sa inaintam spre revizuire legea electorala.
Va fi o modificare ce vine in mod natural, e generata de ultimele dezbateri electorale.

Cum?

Simplu, trebuie sa modificam stampila, in loc de VOTAT trebuie scris NU. Asa cred ca romanii, in calitate de votanti, vor avea o mai mare satisfactie.
Arde-le cate un NU in chenarul din buletinul de vot! Eventual, daca in buletinele de vot ar fi si pozele candidatilor, sa le putem face si mustati sau alte mascari...

Acum serios, va dati seama unde am ajuns, condusi cu drag de liderii nostri de opinie (a se citi farisei)? Mi-e scarba, aceasta scarba a cuprins majoratatea populatiei. Politicienii, presa si afaceristii verosi ne conduc ca pe o coloana de sclavi ai televisiunilor spre dezbinare.

Asistam la campania anti, in care in loc de programe constructive, se neaga programul contracanditatilor si majoritatea abilitatilor acestora. E tragic, natiunea e bolnava, spre bucuria lor.

Sub lozinca “divide et impera” sau neaosul “lasa-i pe fraieri sa-si dea in cap iar noi mergem pe burta si ne facem treaba” ne arunca praful urii in ochi. Dragii nostri moguli sponsorizeaza eventual mai multe tabere pentru a avea mai multe sanse de castig...

Cangrena urii si neincrederea in valorile romanesti, neincredeere datorata fricii ca acestea au fost atinse de cangrena, blocheaza Romania.

Solutia constructiva este REFORMA, ar tebui sa mergem la vot si cu aceasta stampila “NU” sa ii penalizam pe cei care ne inoculeaza ura.

Trebuie sa le punem zilnic cate un NU pe frunte acelor jurnalisti pacalici care se “hahaie” pe bunul nostru simt.

Sa ii sanctionam cu cate un NU pe toti politicienii care dorm pe ei si care in loc sa vina cu masuri constructive prefera sa piarda timpul pe banii nostri in dezbateri sterile. Proiecte precum modificarea constitutiei, masuri pentru redresarea economica, reforma sistemului politic, asanarea morala a Romaniei sunt mai mult decat urgente.

Si mai ales sa le tragem mogulilor cate un sut cu un « NU » mare inscriptionat pe bombeu.

RE la: http://www.simonatache.ro/2009/11/17/sa-scoatem-batele-indemn-explicit-la-violenta-simbolica/

Chiar e capcana blazarii si a scarbei sau suntem ipocriti? Poate doar vorbim seara la un pahar sau pe forumuri, facem exercitii de imagine si imaginatie... Iar cand revenim la jungla din viata reala mergem pe burta tarandu-ne prin gunoaiele cotidiene imbacsite de compromisuri pentru a intra in gasca lor cu scopul de a atinge niste tinte materiale deloc marunte.

Iar publicitarii si media in general speculeaza aceasta “sete” a societatii si deja fura aceste idei, confisca aceste cuvinte marete si le folosesc ca ambalaje iar in final ajung ca hartia reciclata sa ne stergem la cur cu ele sa le luam la mishto.

Pentru a folosi batele bunului simt, trebuie sa ne scoboram de pe facebook si de la caldurica. Daca vrem sa vim respectati trebuie sa respectam, asa si cu tara asta, daca o vrem curata trebuie sa ne curatim noi, fiecare.

PROPUNERI DE ACTIUNI:

• Flashmob-uri “TARA ARDE SI BABELE SE PIAPTANA”

• Deschiderea unui ONG care sa activeze cu pasi mici pentru indeplinirea obiectivelor cotidine si de bun simt pentru recuperarea drepturilor romanilor. Care de fapt sa ii stimuleze pe cat mai multi sa faca acesti pasi mici in aceeasi directie.

• L-am auzit pe unu’ care spunea sa pelci, unde pana mea sa fugi?

Mai degraba poti sa faci o enclava, enclava bunului simt din Romania.

Undeva in apropierea unui oras mare sa acumulam preluam o comuna si sa construim acolo encava bunului simt. Cred ca in directia asta se va indrepta civilizatia.

Cat despre politicieni ... SA-I VOT’N BOT

Augustin Buzura

http://ro.wikipedia.org/wiki/Augustin_Buzura

http://atelier.liternet.ro/articol/1110/Daniel-Cristea-Enache-Augustin-Buzura/Augustin-Buzura-Viata-cea-mai-lunga-o-au-tocmai-demodatii-Modele-trec-demodatii-raman.html


Augustin Buzura, amar ....
"Nu am nici o indoiala ca mesterul Manole a bantuit sub diferite pseudonime prin toti Balcanii ca, pâna la urma, sa-si ia cetatenie romaneasca si sa se stabileasca definitiv la noi, unde tragedia lui nu constituie exceptia,ci regula..
"Trebuie sa-ti alegi locul unde vrei sa-ti ratezi viata", spunea Cioran, iar aici e locul cel mai potrivit. În afara de începuturi, de lucruri neduse niciodata la bun sfârsit, de linsaje mediatice, ne mai reusesc, am spus-o deseori, înmormântarile. Si, mai ales,cele ale valorilor pe care le-am ignorat pe când erau în viata. La moartea lor: salve, militari, decoratii postume,cuvântari patetice urmate, în buna traditie daco-getica, de firestile petreceri. De vreo doua mii de ani încoace,Zalmoxe n-a avut încotro, se vede, a fost nevoit sa se obisnuiasca nu numai cu mirosul de vin, ci si cu cel de mici si sarmale. Si sa descopere si el, precum întristata adunare, ce mari valori i-au ajuns la sân.
Acum ne aflam înaintea altui început. Nu ma gândesc la noul guvern – nou, partial, dar foarte vechi prin maniere –, ci la faptul ca lumea a trebuit sa înteleaga, în sfârsit, ca situatia este mult mai grava decât pare, ca bogati si saraci, specialisti sau ignoranti sunt obligati sa-si puna, cu neliniste, câteva întrebari despre soarta noastra, despre ce se va întâmpla mâine. Sau, cum aud tot mai frecvent: ce se va alege de noi?
În ultimele zile, si nu chiar din întâmplare, mi-am amintit o întrebare rostita cu toata duritatea de Emil Cioran într-o carte de tinerete, Schimbarea la fata a României: „Doamne! Ce vom fi facut o mie de ani?! Toata viata noastra, de un secol încoace nu este decât procesul prin care am ajuns sa ne dam seama ca n-am facut nimic...“
Sigur, despre cele ce ni s-au întâmplat în cele doua milenii, nu este locul si momentul sa discutam. Trecutul a fost cum a fost, cu înaltari si caderi, dar cele ce se petrec în aceste zile ne fac sa ne întrebam cu spaima: „Doamne, ce am facut în ultimii douazeci de ani?“ Si, iarasi, fiindca nu avem de ales, trebuie sa ne amintim raspunsul filosofului, si anume, ca „nu avem nimic înapoi pentru a avea regrete“. Din nefericire, totul trebuie început iarasi, dar din alt punct. Fireste, daca vrem sa existam. De la mizeria comunista la cea capitalista, drumul a fost neasteptat de scurt, mai ales ca nu s-a facut absolut nimic pentru a ne determina sa o uitam pe cea dintâi. Cât despre cauze…, sunt convins ca, oricât ar parea de ciudat, analfabetismul ne-a ajutat sa ramânem o insula latina într-o mare slava, dar a-l întretine în continuare, mi se pare înspaimântator.
De doua decenii, nu facem decât sa ne cultivam cu îndaratnicie defectele. Învatamîntul, ignorat, supus unor neîncetate reforme, terorizat de politica si de subfinantare, este într-o situatie disperatã. Cartea nu mai intereseaza nici macar în vorbe. Demagogii au omis-o demult din promisiunile lor. Foamea si saracia nu au nici o legatura cu instructia si cu libertatea. De aceea, mai grava decât brutala criza economica, mi se pare criza morala. Nimeni nu mai raspunde de nimic, toti striga, ameninta si se urmaresc unii pe altii zi si noapte. De doua decenii, mahalaua s-a întins peste tot ca o pedeapsa. Politicienii de azi nu au fost capabili sa faca ceva pentru tara sau sa respecte legile pe care ei însisi le-au facut, ci se lupta pentru ocuparea micilor ecrane pe care nu-si mai au loc actorii si valorile adevarate.
De "pe sticla" tv s-a condus si se conduce tara, de acolo s-a pronuntat justitia, acolo s-au frânt destine, s-au conturat biografii false, valori false, tara ajungând un rai al neispravitilor si haitasilor. Un trist fight club. Sau, pentru a ne mentine în limitele spatiului nostru spiritual, mi se pare mult mai convingatoare explicatia data de compozitorului german Flechtenmaher regelui Carol I, care a dorit sa afle de ce autorul Imnului intentiona sa paraseasca definitiv România: „Prea mult p...mo-tii, Majestate!“
Astazi, cred ca doar înjuratura ne mai apartine, caci în rest, s-a vândut tot si nu s-a pus nimic în loc. A disparut, cum încerca sa glumeasca cineva, chiar si praful de pe toba!
E adevarat, am trait atâtia ani în minciuna si fals încât nu e de mirare ca adevarul nu mai este luat în serios si nu are asupra oamenilor efectul pe care ar trebui sa-l aiba. Criza începe sa ne deschida ochii, facându-ne sa întelegem ca eterna întrebare „Doamne ce se întâmpla cu noi?“ îsi asteapta raspunsul.
Exista, fireste, un scepticism al lasilor, o imbecila lene intelectuala, dar si o teama a celor mai multi de a înfrunta realitatea. Ma urmareste înca imensa iresponsabilitate a celor peste 73% dintre inconstientii sau disperatii, mai degraba, care-si doresc un conducator puternic. Si asta, dupa numai doua decenii de la împuscarea celuilalt. Sigur, toate sunt bipolare: plus si minus. Poate ca de dragul echilibrului în lume, noua, celor din Est, ni s-au dat mai ales raul, suferinta, orbirea. Si pentru ca l-am citat pe Cioran, nu pot sa trec cu vederea unul din avertismentele sale: „Tiranii sunt mari cunoscatori ai oamenilor. Nu sunt cretini. Ei stiu cum poti manipula oamenii, pâna unde poti merge. Un tiran imbecil, asa ceva nu exista. Tiranii sunt oameni care vor sa
faca experiente, care înainteaza tot timpul, merg pâna la capat, pâna la momentul când totul se duce de râpa.
Istoria e pe trei sferturi istoria tiraniilor, a sclavajului omenesc.“
În loc sa învete din experienta altora, politicienii nostri izolati de lume repeta idei si momente asupra carora istoria si-a dat verdictul. Dupa dorinta de sânge proaspat, dupa lupta cu batrânii si cu bautorii de cafea, ar mai ramâne în arsenalul politic expirat înca un vis al Raposatului, care s-a îndeplinit abia dupa moartea lui: omul nou. Pentru cunoscatorii realitatii românesti, nu este un secret ca acesta a aparut abia dupa Revolutie. Si, mai mult, el ne conduce spre cele mai înalte culmi ale... capitalismului!
Este la îndemâna oricui sa-l recunoasca: incult, agresiv, nesatul, mitocan, demagog, versatil.
Augustin BUZURA

The nature of wealth

http://www.economist.com/businessfinance/displaystory.cfm?story_id=14587262

Sadinca - O prorocire implinita

http://www.formula-as.ro/2008/813/spiritualitate-39/o-prorocire-implinita-9426

harta: http://www.fundatiasadinca.ro/index.php?option=com_wrapper&view=wrapper&Itemid=6

Biserica noua. "Minunea"care aduce oamenii inapoi

La varsta de zece ani, unui copil din Ardeal, marele Arsenie Boca i-a prezis ca va ajunge calugar si ca va face o manastire. Prezicerea s-a implinit. Monahul David a inaltat o biserica la Sadinca, un sat parasit de langa Sibiu, iar harul lui intoarce oamenii inapoi. Minune dumnezeiasca

Acum vreo 35 de ani, satul sibian Sadinca a disparut. Pur si simplu. Oamenii si-au desfacut casele, le-au pus in carute sau in masini si-au plecat. Era un sat bogat, cu magazine, camin cultural, scoala cu multi copii, biserica, traditii si, mai presus de toate, un pamant grozav de roditor. Iar viile Sadincai, sadite cu migala pe terasele nisipoase ale dealurilor, erau cele mai scumpe si mai nobile din Transilvania.
O taina, disparitia asta... S-a vorbit de Ceausescu, de comasarea satelor indepartate obligate sa-si lase vatra, bisericile si mortii din cimitir, si sa se mute la "centru", in comune. Totusi, nici un sat nu dispare asa, peste noapte, ca si cand n-ar fi fost. Dar oamenii au plecat, unul dupa altul.

Au luat totul. Chiar gardurile si bolovanii din temeliile caselor. Au lasat doar chenarele de piatra ale portilor, paznice la pustiu, cu numele si anii incrustate in ele. Asa arata astazi Sadinca: ca un larg cimitir, intre dealuri enorme, golase, avand in loc de cruci portile de odinioara ale curtilor. Doar patru batrani au mai ramas in sat, din care doi vaduvi. Si trei case neruinate. Intr-un tarziu, cand i-am intalnit, am aflat de la ei care a fost adevaratul motiv al parasirii asezarii. "De fapt, cam de cand cu biserica", au zis. Biserica se stricase iar fostul preot fusese silit de comunisti sa paraseasca satul, in anul 1974. De aceea au plecat sadincenii. Fara magazine, camin, chiar si fara scoala puteau trai. Nu puteau trai insa fara Dumnezeu.

"Calugare, ma arzi!"

Avea 11 ani, il chema Dan Stoica si se afla la manastirea din Sambata de Sus, intre o mie de crestini ingenuncheati in jurul marelui duhovnic Arsenie Boca. Nu mai fusese niciodata intr-o manastire.

Din satul de alta data au mai ramas numai portile

Nu stia nimic despre preoti, despre randuielile bisericii. Se uita la calugarul acela inalt, din mijlocul multimii, nu-si putea lua ochii de la el si i se parea ca prezenta lui trece de conturul hainelor, ca imprastie in jur "un fel de lumina". Parintele Arsenie Boca binecuvanta pe cap toti oamenii ingenuncheati. Cand a trecut prin dreptul lui l-a ocolit. Atunci, in acele clipe, copilul a avut o pornire aproape neomeneasca. A simtit ca parca "nu mai putea trai" fara binecuvantarea aceea. A tras spre el mana parintelui Arsenie si si-a asezat-o pe cap. A tinut mana aceea strans, cu amandoua palmele, pe crestetul capului sau aspru, tuns chilug, de copil de la tara. Si azi are in minte secventa asta, moment cu moment. Fiecare intonatie a spuselor parintelui. Marele Arsenie si-a lasat capul pe spate, a inchis ochii si a spus: "Calugare, ma arzi!". Toata multimea a incremenit. Avea inca palma pe capul copilului. "Tu vei fi calugar, te vei numi David si vei sta sus, intr-un varf de munte. Iti vei cauta multa vreme calea prin alte locuri, dar pana la urma vei veni sa ridici o manastire tot aici, in Ardeal, aproape de casa..." Cuvintele acelea i-au ramas baiatului infipte in suflet. Si le-a amintit mai ales mai tarziu, cand toata faptura lui incepuse sa fie cuprinsa de-un dor de pace si de liniste. Nu-i placea lumea, cu vorbele si maruntisurile ei. Era retras, voia sa nu vorbeasca, sa nu auda. Mergea tot timpul la manastire si la 16 ani devenise deja monah. A stat multa vreme in preajma parintelui Arsenie.

Parintele David cel mult iubit

I-a fost dintre cei mai apropiati ucenici. A fost partas la multe prorociri acolo, la Sambata de Sus, rostite de marele duhovnic. Oameni carora parintele Arsenie le spunea numele si necazurile, desi-i vedea pentru prima data, intrand pe poarta manastirii. Insusi tatal lui Dan s-a numarat printre acestia, un alcoolic violent, care-si pierduse credinta. Arsenie Boca a spus simplu: "Intr-o luna nu va mai bea". Dupa o luna de zile, tatal Ion a intors paharul pe masa si n-a mai baut nici o picatura de alcool pana astazi.
Dan se nascuse in tinutul Fagarasului, nu departe de Sadinca. De la Sambata a fost trimis la manastirea Caldarusani, la seminarul monahal, ca sa invete carte. Apoi prin alte manastiri. A parasit Ardealul. Si-a cautat linistea prin lume. Dorul lui de liniste. Si mereu i-au rasunat in minte, ca ecourile unui clopot de catedrala, vorbele parintelui Arsenie: "Dar vei veni sa faci o manastire tot aici, aproape de casa...".

Insinguratii

Privesc Sadinca de pe un deal inalt. Podisul Transilvaniei - involburare de coame plesuve si matahaloase, ca niste munti de pe luna. Jos, la capatul drumului, se intrevad cateva petice de pamant si niste ziduri de case, printre crengile unui palc de copaci. Si totusi, acest loc, cu doar patru locuitori, apare si azi pe harta, ca un sat in toata regula. Ca toate celelalte sate sibiene din jur - Slimnic, Mandra, Loamnes, Hagieni, Alamor, Hasag - asezari puternice si bogate, fiecare cu peste o mie de suflete. Parca nici cartografii n-au putut crede ca o asemenea asezare poate disparea asa grabnic... Sunt impreuna cu Maria Greavu, primarita din Loamnes, o femeie napraznica si raspunzatoare de sapte sate, una din cele mai mari comune din Transilvania. Imi arata de-o parte si de alta a ulitelor pustii: "aici era casa mare, dincolo casa, mai la deal inca vreo sapte casi de gospodari...". Are in minte exact satul de odinioara. Ridica peste tot in jur, cu puterea privirii, acoperisuri si ziduri nevazute. De ce au plecat? Primarita stie multe cazuri in care oamenii tocmai isi sfintisera bucurosi casa cea noua, iar dupa doar cateva luni, s-au apucat sa o strice, sa o desfaca pana la temelie si sa porneasca inspre alte locuri. "Era totul bine. 80 de gospodarii, familii trainice, multe dintre ele si cu opt-zece copii. Si chiar cand o fost satul mai instarit, mai bine pus la punct, tocmai atunci or trebuit sa plece", zice. Privim amandoi dealurile goale, acoperite altadata cu vii nobile.

Sipos Gheorghe

Ating inscriptiile portilor parasite. Cele mai multe indica anii `74-'76, adica tocmai acei ani tragici ai disparitiei satului. Presimt, totusi, in glasul femeii primar, un sambure de speranta. "Stiti de ce si-au lasat portile asa? Le-au lasat ca un semn, ca sa aiba unde sa se intoarca, intr-un tarziu..."
E sambata, iar in sat nu e nici un om. Nimeni cu care sa poti vorbi. Cele trei case sunt zavorate. Batranii au plecat la Sibiu, la inmormantarea unui fost vecin, pe nume Soaita, care a fost gasit in casa de la oras, dupa 30 de zile de la moarte. Era un om credincios, respectat. Tata a doi copii. Mort asa, fara nici o boala. Sau poate de boala instrainarii. Aproape nici unul dintre sadincenii plecati nu s-a obisnuit cu orasul. Foarte multi au murit asa. Singuri, instrainati. Gasiti in casa, la multa vreme dupa obstescul sfarsit. Vad si biserica din pricina careia au plecat oamenii. Darapanata, pe jumatate prabusita, nimeni nu mai are curajul sa intre in ea, caci intreaga zidire poate cadea in orice clipa. Acoperisul, peretii, totul. In spatele acestei ruine mai este insa o biserica. Zvelta, frumoasa, nou-nouta. Dar despre ea, primarita imi zice c-ar fi mai bine sa vorbesc a doua zi, la Liturghie, cu... "calugarul".

Miracolul

Un calugar? Un preot aici?

De ce nu mi-a spus pana acum? Pricep abia acum tonul de speranta din glasul primaritei. Da, in Sadinca se inalta un schit, care va deveni manastire. Se petrece un miracol: desi calugarul a venit nu de mult, a facut biserica anul trecut, in doar patru luni de zile, din temelie pana-n varf, numai cu banii credinciosilor de rand, si fara sa le ceara niciodata nimic. Pentru Maria Greavu, preotul acesta inseamna atat de mult, incat aproape i-e teama sa vorbeasca despre dansul. Sunt lucruri tainice, greu de impartasit. Zice ca ar trebui sa-l cunosc mai intai, sa-l vad slujind. Inca de la primele slujbe, a adunat o multime de credinciosi. Il cauta din toata tara. "Lumea spune despre el ca face minuni. S-au intamplat multe aici, in ultimul timp. Am vazut si eu multe. E-o vatra veche, un cimitir intreg ingropat in dealurile astea, oameni care au fost ucisi de tunurile austro-ungarilor, ca niste martiri. Se spune ca pamantul are asa, un fel de har, la fel ca si preotul. Eu spun doar ce-am vazut cu ochii mei. Era o copila, de 4 ani, paralizata total. Toata lumea stie cazul asta. Parintii erau de aici, dar plecasera de mult in Germania - chiar si doctorii nemti ziceau ca fetita nu mai are nici o vindecare. S-au intors in sat. Au mers de cateva ori la calugar. Eu insami am vazut-o intr-o seara, cand iesea din casuta lui, impreuna cu parintii. Parintele n-o tinea, numai o atingea asa, pe umeri, din spate, iar copila mergea cu pasi inceti si nesiguri, si parintii plangeau. Va spun, este un parinte deosebit. Te vindeca fiindca iti da speranta, bucurie de a trai. Asa cred ca se explica. Numele lui? David! Parintele David."

Implinirea profetiei

La varsta de 19 ani, cand a fost tuns in calugarie, i s-a schimbat numele din Dan in David.

Daca s-a intors Dumnezeu, se intorc si satenii

De la Caldarusani s-a dus la Draganescu, a slujit in biserica pictata vreme de 15 ani de parintele Arsenie Boca, in locul unde marele duhovnic fusese exilat de comunisti, cu interdictia de a mai predica si sluji. Apoi la Cozia. Apoi a fost trimis pe piscurile Builei, la manastirea Patrunsa. O manastire langa cer. A stat acolo multi ani, staret peste 37 de calugari zavorati in tacere si alti sihastri, traitori in pustia padurilor dimprejur. Dincolo de munte era Ardealul, dar el nu se gandea la asta. Nu venise inca sorocul ca profetia parintelui Arsenie sa se implineasca. Acolo, la Patrunsa, incepusera sa-l caute tot mai multi oameni, pentru rugaciunile si sfaturile sale duhovnicesti. Faima ii crestea, desi el nu dorea asta. In 1994 a fost chemat cu ascultare la Sibiu, de catre insusi Inalt Prea Sfintitul Antonie Plamadeala. I se dadea rangul de ieromonah, si chilie cu tot confortul, la catedrala mitropolitana. Dar parintele David nu dorea asta. Dorul de liniste il mistuia. Trei ani au trecut pana cand a avut curajul sa-i vorbeasca Inaltului Antonie, sa-i spuna ca el nu mai poate trai asa. Era prea multa zarva in jurul lui, la Sibiu, erau seminaristii, zarva tineretului, problemele administrative, mult prea lumesti... Mitropolitul a zis bine. I-a dat binecuvantare sa se duca undeva, in gazda, dar tot in Sibiu, caci avea mare nevoie de dansul. Parintele David si-a gasit o casuta, langa o biserica mai retrasa, "Biserica dintre brazi", dincolo de podul Cibinului, acolo si-a facut canonul si pravila calugareasca, ca un sihastru in mijlocul orasului. Abia dupa mult timp si-a vazut vecinii. Puiu lu' Soaita a lu' Lenea a lu' Ganta si sotia lui, Valerica Soaita. Cand i-a cunoscut a ramas uimit. Erau niste oameni de-o curatenie sufleteasca cum nu mai intalnise. Credinciosi, linistiti, buni. Nimeriti in orasul acela, parca dintr-o alta lume. Alaturi de ei, a iesit din tacere. Incepea sa-si gaseasca pacea, bucuria de a trai printre semeni. Intr-o zi, vecinii i-au spus: "Parinte, sa vii odata sa vezi cat de frumos e in satul de unde venim noi. Sa vezi cata liniste, cata pace...". A mers. Iar cand a ajuns in Sadinca - chiar din primele clipe - a simtit in pamanturile acelea ceva. O mare suferinta, dar si o mare sfintenie. O putere, ce poate deveni facatoare de minuni. A inteles in acea zi binecuvantata ca asta e "locul de unde nu va mai pleca niciodata". Si ca el "are datoria" sa faca acolo o manastire. A cerut binecuvantarea mitropolitului Antonie Plamadeala si a primit-o. Dar Inaltul Antonie i-a spus asa: "Te duci in satul acela ca un om de rand, ca sa fii sigur, in inima ta, ca este locul pe care il cauti, loc pentru o sfanta manastire. Trebuie sa inveti firea oamenilor, sa vezi daca poti fi unul de-al lor. Traiesti ca un mirean, te porti ca un mirean. Iti iei reverenda si o pui undeva, la loc ascuns, ca sa n-o afle nimeni. Iti faci pravila, canonul, dar haina calugareasca n-o imbraci, pana cand va veni vremea si iti voi zice...". El a facut ascultare. Patru ani de zile incheiati a stat in Sadinca, fara sa stie nimeni ca e preot. Nici primarita Maria nu a stiut. Absolut nimeni, pana in ziua in care primii credinciosi de prin tara i-au aflat "ascunzisul"...
A fost gazduit intr-una din putinele casute neruinate. A crescut doi miei cu lapte, din biberon, a sapat un petec de gradina in fata casei. De acolo s-a hranit. Erau mai multi batrani atunci in sat. L-au pretuit ca vecin, la fel de mult ca pe un preot. Unii au murit, precum tanti Tomuta Anica, nenea Ioan Munteanu, zis Pastina, vechiul cantor si clopotar al bisericii, sau tanti Roala, care se temea la inceput ca parintele o fi vreun hot oplosit pe aici, apoi si-a cerut iertare plangand doar pentru gand. Altii mai traiesc. Sanea Letitia, zisa Tita. Milu, un batran amarat, vaduv de 3 zile. Dar mai ales Maria SIPOS, careia parintele ii spune si astazi "Mama Marioara", pentru ca l-a ocrotit si l-a ajutat, ca si cum ar fi fost din sangele ei. Prin intelepciune, ea este astazi un fel de capetenie nevazuta a asezarii. Singura din sat care nu traieste singura, ci cu barbatul ei Gheorghe, pe jumatate paralizat. Cei doi sunt chiar fericiti impreuna. Multumiti de viata lor de pana acum. Sunt primii oameni care s-au intors. Au fost si ei plecati la Sibiu, au avut casa mare, cu gradina si priveliste frumoasa, dar n-au rezistat. S-au intors acasa, "la casuta lor".

Maria Cipos

E duminica, e soare. Desi slujba nu a inceput, satul e deja plin de oameni. Masini multe, in fata bisericii. Simti freamat prin curti, indaratul zidurilor paraginite. "Casuta" Marioarei e de fapt adevarata gospodarie, cea mai instarita dintre toate. Porumb mult, lemne de foc, porci, oi, vaca, cal. Trei catelandri o pazesc. Iar zidurile casei sunt roz. Mama Marioara are acum 79 de ani, un chip alb si luminos si-un zambet larg, elegant, cu gropite, ca de femeie tanara. A fost cea dintai care l-a vazut venind in sat pe parintele David. "Parca am simtit asa, nu stiu cum, inca de la inceput, ca ii un om ales. In ziua aia, aveam acasa un nepotel de la baiat, care o venit la mine strigand: "Bunico, eu ma duc sa vedem ca cine-i omu' ala care-o venit!". Zic: "Mai, copile, vezi-ti de treaba, stai potolit!...". Da' el tot s-o dus. O luat o cana cu trei capsuni - doua pentru strainu' ala, una pentru el. Trece un timp si vine, tot bucuros: "Bunico, il cheama Dan! I-am dat capsuni si m-o invatat cum sa spun in engleza si franceza si-o spus ca o sa ma invete sa vorbesc bine engleza si franceza!...". Asa s-o-ntamplat. Un om ales. Ne-o ajutat, o muncit pentru noi toti, o venit de cate ori am avut nevoie. Iar noi nu stiam ca ii preot mare, hirotonit de mana de episcop si staret, ucenicu' lu' parintele Arsenie Boca. Abia dupa patru ani, o venit aici o credincioasa din Sighet. Nu uit ziua aia. Era o femeie rusinoasa, se uita numa' in gios cand vorbea. O zis ca ea-l cauta pe parintele David. Am zis ca nu-i nici un parinte David in sat. Da' atuncea, nu stiu cum... parca am simtit! Si-i zic femeii: "Hai cu mine". Cand o iesit parintele din casa si-o vazut-o!... Oi, oi! Parca o inmarmurit. Imediat dupa aceea o venit la mine acasa sa-mi zica sa-l iert ca nu mi-o spus, ca n-o avut voie, c-asa-i ascultarea la calugari. Da' eu tare m-am bucurat s-aud asa lucru. Mai tarziu, am aflat ca oameni multi l-o cautat din manastire-n manastire, peste tot. Oamenii care veneau la Patrunsa sau in alte locuri pe unde-o fost parintele. L-o cautat multi, din toata tara. Va spun, am avut noroc bun cu parintele asta. Maaare noroc!... Daca nu aparea el, murea satu' nost'. Stiti cine vine acuma la schit? O sa vedeti: jumate din oamenii de la slujba is tot sadincenii aia vechi. Se intorc si plang. Lucreaza pamantu', vor sa-si faca casile la loc. Vin verile si stau aicea, ingramaditi, cate-o familie intreaga, intr-o camera, si merg la slujbe, la parintele, si li-i bine. Si zic ca daca ar fi fost atuncea asa un preot, ei n-ar fi plecat in ruptu' capului, orice-ar fi zis Ceausescu. Da, se reface satu nost'. Se reface Sadinca noastra, saraca... Ii mai cunoscuta acuma decat inainte, cu toti strainii astia care vin. Multi se mira ca ce-i atrage pe oameni aici, de vin gramada din toata tara. Cum o putut face biserica asta asa repede, fara sa ceara la nimeni nici un ban? Va spun eu: ii atrage haru' lui mare. Haru'! Asta ii. Toti care-or venit aici o data or venit dupa aceea mereu."

"Nu bun, sfant ii!"

Avea dreptate primarita: ulitele satului sunt astazi pline de oameni, de voci, de culori. Peste doua sute de oameni sunt in biserica, nici n-au incaput toti. Impietriti, drepti, cu privirile umezite. Parca nici nu respira. Se uita doar intr-un singur loc, ca hipnotizati, spre parintele din fata catapetesmei. Il vad, in sfarsit. Ma apropii. Un preot scund si subtire ca un flacau, cu ochii largi, intunecati, scanteietori. Ai putea usor sa spui ca are 25-30 de ani... Nu neaparat dupa chip, de altminteri foarte intinerit, cat dupa gratia tuturor gesturilor si pasilor, dupa lumina care ii incendiaza privirea in anumite momente, dupa o nestavilita vioiciune a spiritului ce vine dinauntru. Da, parintele David slujeste cu bucurie.

Biserica reinviata

Chiar si atunci cand citeste cu glas incetisor din Scriptura, vorbele lui capata o amploare speciala, se decupeaza din mijlocul murmurelor, prind forta, prind miez. Sunt aici multi sadinceni de altadata. Mama Marioara mi-i arata pe rand, cu o simpla impingere a barbiei: "Si asta e... Si asta e...". Oamenii se intorc spre mine si ma privesc zambind, cu ingaduinta, facandu-mi loc sa trec, tot mai departe, spre altar. Nu sunt mustratori cu strainii care dau buzna si nu cunosc toata randuiala slujbei, sunt doar bucurosi pentru ei insisi, ca au venit. Cand le intreb pe cateva batrane daca e bun parintele, isi pun repezit o palma pe inima: "Vai de mine si de mine!... Nu bun, sfant ii!... Daca nu era parintele, de mult se-alegea praful de satul asta".
Dupa slujba, in biserica va fi o cununie. Vorbesc afara cu mirele, Nicolae Lomnesan, barbat spatos, c-o floare alba la buzunarul costumului parca mult prea stramt. Fiu de sadincean, plecat atunci, in anii `70. "Eu is cioban. Am cinci sute de oi. Acuma stau in Rusi, satu' de peste deal. Ciobania nu prea mai merge azi, da' mie nu-mi trebuie nimic de la nimeni. Daca eu mai tin oile astea si ma chinui cu ele, daca n-am plecat la oras sau in Italia sau in alta parte, ii si pentru ca s-o facut schitu' aici. Ii ceva!... Nu stiu cum sa va stiu zice... Toate necazurile, toate problemele trec cand vii la parintele asta. Iesi din biserica alt om. Linistit, bucuros. Pe nevasta mea, Silvia, o s-o fac bacita si-o s-o tin aicea, in casa mea. Si o sa fie bine. De aia am venit sa ne cununam la Sadinca. Sunt multe biserici peste tot. Da' nu stiu... Aici ne simtim, cum se zice, cel mai aproape de Dumnezeu. Si satu' asta o sa se refaca. Sigur! Sigur se reface. Vin oameni tot mai multi, isi fac casi, se reface pamantu'. Va spun eu, sa ma credeti pe cuvant c-asa ii: de cand o venit parintele David, chiar si pamantu' ii mai roditor in Sadinca..." Venisem aici ca sa gasesc un sat parasit, ca multe altele din Romania. Am gasit insa un sat care a murit si renaste.

Parintele Arsenie, azi

Parintele David isi incheie povestea. Cu greu l-am convins sa-mi vorbeasca despre viata sa, mai ales despre acele episoade cu parintele Arsenie Boca. Cand venea vorba de acest invatator al sau, absolut de fiecare data, el isi domolea glasul, pana la soapta, zicand: "Dar despre asta nu-i bine... Nu-i bine sa...". Si lasa propozitia neincheiata.
Casuta parintelui David e plina de flori si icoane. Printre ele, pe un perete, vad si o fotografie a duhovnicului, facuta la batranete. Ucenicul are convingerea ca puterile acestui parinte nu s-au sfarsit odata cu moartea sa. Ca el continua sa faca minuni si dincolo de disparitia trupeasca. De aceea ii ia adesea pe sadinceni si-i duce in excursii, in pelerinaje, "pe urmele" parintelui Arsenie. Saptamana trecuta au fost la Sambata, acum trei saptamani la Prislop.

"Acolo, la Prislop, mi-am dat eu seama de forta incredibila a acestui mare preot, chiar si dupa moarte. S-a petrecut intocmai asa: o copila de 4 ani, cu familia, venise la mormantul de la Prislop al parintelui Boca. Nu putea merge pe picioruse. Era paralizata total. Stateau toti ingenuncheati in jurul mormantului, cu fruntile lipite de pamant. Se rugau fierbinte, toti cu ochii inchisi. Si, deodata, ce vad? Vad copilasul cum se ridica dintre ei, in picioare. Satea asa, cumva speriata, nevenindu-i sa creada ca este adevarat. Pe urma a inceput sa sara intr-un picior, de parca vroia sa se dezmorteasca, sa-si tina cumva echilibrul. Pe urma a facut cativa pasi. Atunci si-au ridicat si parintii fruntile din pamant si-au vazut-o... Va spun! Ce bucurie poate fi mai mare? Ce fericire mai mare, decat sa fii vindecat prin puterea inimii si a rugaciunii? Ma uitam la fetita aia si parca ma vedeam pe mine. Tot asa am invatat sa "merg" si eu prin lume, ajutat de parintele Arsenie. Mai intai sontac, intr-un picior, apoi in doua. E acelasi lucru."
Masa din chilia parintelui David e ca un altar. Incarcata de icoane, carti, candele, crucifixuri. Aici s-a rugat in anii cat a fost singur, imbracand uneori in secret rasa calugareasca, peste hainele cele lumesti. Doar atunci cand i se facea dor si inchidea cu cheia usa de la casa si-si inchipuia ca se roaga intr-o biserica adevarata. Si-a taiat parul, si-a taiat barba. A invatat sa traiasca simplu, ca om de-al locului si a fost, intr-adevar, "unul dintre ei".
Si mereu ii cerea lui Dumnezeu sa-i dea un semn, sa-i spuna in vreun fel, cumva, daca asta este cu adevarat "locul lui". Pe data de 14 septembrie 2006, chiar atunci cand episcopul rostea rugaciunea de sfintire a temeliei bisericii, chiar in clipa aceea, deasupra Sadincai a aparut o cruce. Oamenii si-au ridicat privirile. Au vazut-o, unii au si fotografiat-o. Nu s-a destramat pana la sfarsitul slujbei. O vad si eu acum, in poze. Se intampla chiar in ziua marii sarbatori a Inaltarii Sfintei Cruci. Si deasupra Sadincai era o cruce, dar o cruce de nori, mare, alba, cu doua brate drepte si subtiri, intinzandu-se pe cerul albastru.

Doar dupa multe insistente, parintele David a fost de acord sa facem acest apel catre cititori. "Nu ne-am vaitat si n-o sa ne vaitam niciodata. Daca pui suflet in ce faci, primesti tot cu suflet. Asta e lege. Vrem sa ne ajute numai cei care o fac din tot sufletul." Asa zicea el, mereu. Biserica din Sadinca este acum nepictata, iar schitul are inca mare nevoie de bani. Cei care vor "din tot sufletul" sa-i ajute pe sadinceni ca sa-si implineasca acest vis pot folosi urmatorul cont bancar: Schitul "Inaltarea Sfintei Cruci" Sadinca, RO 13CECESBO 136RONO6 19283, deschis la CEC Sibiu. Tel. parintele David: 0269/537922.

POETUL PAROLELOR

cozile de pe vremea comunismului erau siteuri de socializare, cozile sunt stramosii facebook :)

FONDURI EUROPENE

Oficialii europeni se plang de gradul scazut de absorbtie al fondurilor europene?

Rezolvarea este foarte simpla - sa apelam la serviciile specialistilor locali (sau internationali?) care au folosit cu succes fondurile nerambursabile de la:

• Bancorex
• Banca Agricolã
• Dacia Felix
• Banca Albina
• Banca Românã de Scont
• Banca Turco-Românã
• Bancoop
• Credit Bank
• Banca Internaþionalã a Religiilor
• Fondul National de Investiţii
• Caritas

si lista ramane deschisa.

www.kritik.ro/PDF/6.revolta%20nimanui/2-6.pdf

Akasha (Acasa) la Sarmisegetusa - material primit pe email (autor necunoscut deocamndata)

Un lucru e cert si tot mai dureros, ne erodeaza zilnic o campanie de autoflagelare prin care
romani isi acuza compatriotii de hotie, neprofesionalism, lipsa de civilizatie, saracie, ce mai ... acuza o intreaga natiune de toate relele pamantului, inclusiv ipocrizie :).

De ce ne umilim? Cine are nevoie de un popor umil? Unde ne este mandria?

Culmea e ca toti cei care spun aceste lucruri, se exclud din categoriile sus-mentionate si nu sunt putini. E un paradox, aceasta multime se delimiteaza de acea Romanie lipsita de civilizatie, deci exista si o ROmanie de elita (normala in adevaratull sens al cuvantului)? Dar unde e? eu cred ca aceasta Romanie nu e reala atata timp cat fiecare din cei care se considera in aceasta categorie de elita nu se implica fiecare pe bucatica lui fara sa se mai lamenteze si fara sa mai cleveteasca impotriva celorlalti - MANDRIE, IMPLICARE SI RESPECT.

Se impune cu prisosinta schimbarea unor paradigme preluate si acceptate de totii romanii, datorita neconcordantei lor cu realitatea obiectiva. Cu totii am invatat la scoala, iar copii nostrii o fac si acum, ca poporul roman este rezultatul "contopirii dacilor cu romanii", iar limba romana este o limba ce a derivat latina vulgara (latina vulgaris) in urma cuceririi romane a Daciei, Devenite ca leit motiv al istoriei noastre predate in scoli si licee, aceste doua "invataminte adanci" socheaza, la o analiza mai atenta, prin lipsa lor de realism istoric. Dar sa analizam aceste aspecte, insistand in special pe cel legat de limba romana.

In primul rand trebuie sa analizam momentul cuceririi Daciei de catre Imperiul Roman (de fapt doar a 14% din teritoriu), in ansamblul istoriei acestuia si mai ales in analogie cu celelalte cuceriri romane. Tabelul urmator indica provinciile cucerite de romani, anul cuceririi, anul evacuarii si anii de stapanire romana in respectiva regiune.

Provincia	Anul cuceririi	Anul evacuarii	Anii de stapanire romana
Ilirya & Dalmatia	168 i.e.n.	476 e.n.	644
Epirus & Achaea	168 i.e.n.	395 e.n.	563
Macedonia	146 i.e.n.	395 e.n.	541
Thracia	46 i.e.n.	395 e.n.	441
Moesia	44 i.e.n.	395 e.n.	439
Pannonia	10 i.e.n.	408 e.n.	418
Dacia	106 e.n.	271 e.n.	165 (!!!)

Din cate se poate observa din tabelul de mai sus, Dacia a fost singura provincie din intreg Imperiul care a avut mai putin de 200 de ani de stapanire romana. In Britannia romanii au stat 500 de ani, iar englezii nu sunt deloc latini. Pamanturile Transilvaniei au fost sub ocupatie maghiara mai bine de 1000 de ani, si totusi romanii ardeleni nu si-au uitat limba si obiceiurile si nici n-au invatat maghiara in proportie de masa. La toate aceste se adauga faptul ca romanii nici nu visau sa dispuna de mijloacele si metodele Imperiului Austro-Ungar (religie, accesul la functiile administrative ingradit pentru cetatenii de etnie romana, ceea ce i-ar fi "cointeresat" pe unii sa renunte la limba, nume, obiceiuri si religie). De asemenea, romanii, turcii, bulgarii nu au reusit sa schimbe nici limba macedonenilor, aromanilor, cuto-vlahilor de la sud de Dunare, care sunt intelesi doar de romani. De asemenea, in Malta, stapanirea romana a fost de peste 800 de ani, iar maltezii nici acum nu vorbesc o limba de origine latina. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca italiana (deci la ei acasa!) este alaturi de franceza, limba "de origine latina" care se aseamana cel mai putin cu LATINA! Toate aceste ne demonstreaza ca istoria mai trebuie studiata, iar paradigmele acceptate candva in istoria noastra tumultoasa (oarecum explicabil in acele momente) trebuie indepartate pentru instaurarea adevarului istoric pe baze pur stiintifice si nu din dorinta de afirmare sau dominare asupra altor popoare.

Dar sa continuam! Se pune totusi intrebarea, de ce limba noastra romana se aseamana atat de bine cu latina. De ce 70% din masa vocabularului (totalitatea cuvintelor uzuale folosite si cunoscute de toti vorbitorii unei limbi) "provine" din latina? Unul din marii nostri istorici, Nicolae Densusianu, ne ofera un posibil raspuns, in lucrarea sa "Dacia preistorica": "latina vulgara" pomenita de istorici, era limba marelui neam al tracilor, iar latina era o "traca literara". De asemenea, el ne spune, ca "romanii la Sarmizegetusa n-au avut nevoie de talmaci" (Nicolae Densusianu - Dacia preistorica, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1989)

Cum se poate explica altfel faptul ca dispunand de mijloace reduse de comunicare, neexistand un invatamant de masa, taranii acestor locuri (vechii daci) au reusit sa invete limba latina atat de bine, creand o limba unitara pe un teritoriu atat de vast, limba pe care istoria nu a creat-o nici macar in Italia unde si in zilele noastre dialectele din nord (Toscan si Lombard) si cele din sud (Calabrian si Sardinian) fac oamenii sa nu se inteleaga intre ei. Acelasi fenomen il intalnim si in Franta unde un provensal nu se intelege cu un normand, vorbind limbi atat de diferite. O multitudine de dialecte exista si in tara noastra, dar diferentele dintre acestea nu sunt o piedica in fata comunicarii dintre oameni. Un maramuresean si un oltean se inteleg fara probleme, iar exemplele ar putea continua la infinit, pentru ca situatia din Romania este unica aproape in Europa, unde oamenii sunt capabili sa comunice intre ei prin limba insusita de mic copil acasa, si nu doar prin limba literara studiata in scoli, asa cum se intampla in Franta, Italia, Anglia, etc. Si atunci cum se poate sa credem ca, vechii tarani daci au invatat atat de bine limba latina de la soldatii din legiunile romane, recrutati din toate provinciile imperiului, si care - culmea! - nu stiau nici ei prea bine latina? Daca privim o harta, vom vedea ca sub stapanirea romana a intrat aproximativ 14% din teritoriul vechii Dacii. Presupunand prin absurd ca romanii ar fi infaptuit in Dacia Felix o opera extraordinara de romanizare, reusind sa impuna limba latina unei intregi populatii dace, in doar 165 de ani); ce i-a facut totusi pe restul dacilor liberi (carpii, costobocii, dacii mari, etc) sa se "romanizeze" de buna voie, in exact aceeasi perioada??? Pentru ca limba romana este o limba unitara, vorbita pe intreg teritoriul Romaniei Mari si nu doar in regiunile stapanite odinioara de romani.

Convingerea specialistilor istorici care au avut curajul sa iasa din sabloanele impuse, a fost aceea ca dacii, getii, apartinand marelui neam al tracilor erau urmasii aryenilor, acei proto-europeni, din care s-au desprins toate popoarele indo-europene. Singura explicatie logica este aceea ca mai bine de jumatate din lexicul de baza al limbii romane provine direct din vechea limba a pelasgilor, a acelor proto-europeni de care am vorbit. Latinii nu au fost si ei decat un neam din arborele traci. Acest lucru o spun poetii si istoricii romani. Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravietuitor al razboiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat intemeietorul poporului roman. De asemenea, marele istoric Dio Cassius a spus: "si iarasi sa nu uitam ca Traian - Troian a fost trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fraticide, iar Tracii au fost Daci".

Marele neam al tracilor numara un numar impresionant de triburi. Dupa Mircea Eliade, numarul ramurilor giganticului arbore uman al Tracilor se ridica la cca. 200 ("Dictionar al religiilor", pag.265), iar prof. Dumitru Balasa a alcatuit un tabel al acestora, numarand nu mai putin de 150 de ramuri tracice ("Tara Soarelui" sau "Istoria daco-Romaniei", ed. Kogaion, 1997).Triburile esentiale fiind cele ale Dacilor, Getilor, Ramanilor (întemeietorii Troiei), Bessilor (metalurgisti) , Latinilor etc. Herodot (425 BC) considera: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume, Tracii au multe nume, dupa regiuni, dar obiceiurile sunt cam aceleasi la toti" (Fontes, I, 65).( Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI" , cap I subcap. 10, pag 85)

In 1786 W. Jones a intuit si afirmat provenienta sanskritei, elinei si latinei dintr-o "limba matca". De atunci numerosi cercetatori s-au straduit sa reconstruiasca aceasta limba "matca", generând doua teorii care sustin doua origini: limba indo-europeana, pe de o parte si limba aryana pe de alta parte ( localizata in Europa preistorica) .

Marja Gimbutas (http://www. webcom.com/ gimbutas/ welcome.html), profesor la Universitatea din Los Angeles, California, spune:" România este vatra a ceea ce numim "vechea Europa", o entitate culturala cuprinsa între 6500-3500 î.d.H., axata pe o societate matriarhala, teocratica , pasnica, iubitoare si creatoare de arta, care a precedat societatile indo-europene patriarhale, de luptatori, din epocile Bronzului si Fierului. A devenit de asemenea evident ca aceasta straveche civilizatie Europeana precede cu câteva milenii pe cea Sumeriana, facând imposibila ipoteza conform carea civilizatia razboinica si violenta a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob" (Dr. Napoleon Savescu, "NOI NU SUNTEM URMASII ROMEI " , cap I subcap. 2, pag.26).

Conform unui studiu publicat de curand, privind evolutia speciei umane, in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut în sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost în nordul Egiptului, iar de aici spre Peninsula Balcanica si spatiul Carpato-Danubian (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").

Profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig în cartea " The Indo-european heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc.,Publishers, 325 West Jackson Boulevard, Chicago, Illinois 60606, vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa, a mileniului 5 î.d.H., care-si avea locul în centrul României de azi. Studiile de arheologie moderna a Universitatilor americane ne îndreptatesc sa ne situam pe primul plan în Europa ca vechime. Studii impecabile cromozomale, la nivel de mitocondrie folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani. Astfel, de la Nicholas Wade, "Science Time", New York Time, din 2 mai 2000, aflam ca oamenii de stiinta, studiind ADN-ul matern, mostenit din generatie în generatie, au putut urmari traseul cromozomial al speciei umane, mergând pana la originea ei, ajungând, pur si simplu, la acea pereche primordiala, la "Adam" si "Eva".

Americanii îsi redescopera istoria, studiile recente cromozomiale aratând migratia omului preistoric spre America, nu din Africa, ci din Asia. Dr. Wallace descopera ca aproape toti indienii americani au o mitocondrie care apartine ramurilor, pe care el le numeste: A, B, C si D. Aceasta migrare s-a produs din Asia acum 35.000 de ani, cu o singura exceptie, a unei "Eve" (ramura feminina X) venita din Europa, de undeva din nordul spatiului Carpato-Dunarean. (Dr. Napoleon Savescu, "ORIGINEA RASEI UMANE: CEI ZECE ADAMI SI CELE OPTSPREZECE EVE").

Iata ce spune dl. N. Savescu in "Noi nu suntem urmasii Romei" la pag.113:
"În anul 2000 B.C. triburi de origine europeana, autonumindu- se Arieni (în sanscrita Arya=nobil), invadeaza partea nord vestica a Indiei. Originea acestor triburi europene este înca discutata: unii îi considera de origine greaca, germana, celta, dar cei mai multi cred ca erau de origine "latina"- datorita înrudirii multor cuvinte sanskrite cu cele "latine".

<< st="on">Cambridge History of India -pag. 65 - 76). În 1993 la editura Barnes & Noble Books apare lucrarea lui V.Gordon Childe "The History of Civilization - The ARYANS". Autorul expune în aceasta carte la pagina 176-177 o harta a distributiei Aryenilor în timpul primei lor aparitii din care reiese clar amplasarea acestora în spatiul Carpato- Dunarean, între Carpati si Nistru precum si între Carpati si Peninsula Balcanica. Acesti invadatori arieni aveau o organizare tribala, având în fruntea fiecarui trib un Rege - Rajah a carui functie era ereditara.

Viata de familie era dominata de: TATA (Pitar în sanskrita - nu va suna acest cuvant familiar? ... cel care aduce "PITA" în casa) care in germana este VATER, iar în latina PATER. MAMA (MATAR în sanskrita, MUTTER în germana, MATER în latina si MITIR în greaca) se bucura de o oarecare libertate, având autoritate asupra copiilor si servitorilor.

Aceasta populatie Aryana - alba, se suprapune populatiei locale negroide, fara însa a se amesteca cu aceasta, divizând societatea indiana-hindusa in 4 clase sociale numite CASTE:

1.Casta Preotilor - Brahmanii, Aryenii
2.Casta Domnitorilor si Razboinicilor - Ksatriya
3.Casta Negustorilor si taranilor - Vaisyas
4.Casta Servitorilor - Sudras care "asudau" muncind pentru primii.
Casta cea mai importanta era cea a Brahmanilor, a celor "nascuti de doua ori", a doua nastere fiind considerata initierea în stiinta Arienilor, în stiinta Vedica. Literatura sacra se împarte în doua mari grupuri:
1) auzita, stiuta - shruti (se pronunta "asruti" - traducerea fonetica este foarte asemanatoare: "stiuti"..." sruti".)
2) scrisa - smrti - în sanskrita.

Textele din literatura "Shruti" se bucura de cea mai mare autoritate, ele fiind considerate ca transmise oamenilor de catre ZEI. Din aceasta grupare fac parte: RIG VEDA, SAMA VEDA, ATHARUA VEDA, BRAHMANAS, ARANYAKAS si UPANISADELE. Cuvantul "vede" or "vid" în sanskrita , înseamna "a cunoaste", "a vedea" (cu ce limba din lume seamana... va las pe dumneavoastra, românilor sa descoperiti! ). Primele 4 colectii contin imne dedicate unor zeitati, în timp ce UPANISADELE, contin gândiri speculative, filozofice, în cautarea permanenta a realitatii absolute. Competitive cu scrierile oricarui mare filozof prezent contemporan, ele contin instructiuni rituale, ceremonii, reguli de comportament. Sunt în numar de 108, dar mai cunoscute sunt numai 10 din ele. Spre curiozitatea dumneavoastra, sa vedem cum începe fiecare, chiar traduse în engleza. O alegem pe prima (din cartea "the UppanisHads" ce se poate cumpara la Barnes & Noble Books):

"OM (KATHA)...
May Brahman protect us,
May He guide us,
"OM- PEACE, PEACE, PEACE..."

Singurul cuvânt care nu a putut fi "tradus" din sanskrita în engleza, a fost "OM" -cuvânt "de neanteles" în "toata lumea"... Sa fie chiar asa?! Iar în prefata lucrarii autorul ni-l explica: "OM" - symbol of Brahman or God - is to hindus Divine ... and has a solemn resonance, indefinitely prolonged." Cuvântul OM simbolizeaza legatura dintre fiinta suprema si materie, este cuvântul pronuntat în templele hinduse cu respect, cei ce-l rostesc stând în picioare.
Dar cuvântul DEVA ori DAVA (zeu) nu cumva îl aveau si stramosii nostri?

SUCIDAVA (orasul zeului SUCI)... MOLDAVA (tinutul zeului MOL). Cuvinte înainte fara nici un înteles, încep sa-si capete o explicatie. Sa fie oare si alte cuvinte "asemanatoare" ? Cuvântul "IAMA", nu este cunoscut în limba româna curenta ... dar figureaza într-o expresie proverbiala, foarte frecventa: "a da iama-n vite (cu sensul de a raspândi moarte-n vite) - "IAMA" este domnul si judecatorul mortilor în religia vedica."

Nu de mult, la Primul Congres International de Dacologie, Bucuresti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor în istorie Augustin Deac vorbea despre Codex Rohonczy , o cronica daco-romaneasca, însumând 448 pagini, scrisa în limba româna arhaica, "latina vulgara"cu alfabet geto-dac. Pe fiecare pagina se afla scrise circa 9-14 rânduri. În text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stânga si textul se citeste de jos în sus.

Descoperim ca în bisericele vechi, daco-românesti, cultul ortodox se exercita în limba "latina vulgara", chiar pîna în secolele XII-XIII, când s-a trecut la oficierea cultului în limbile greaca si slavona. Codexul cuprinde mai multe texte, ca Juramântul tinerilor vlahi, diferite discursuri rostite în fata ostasilor vlahi înaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o Cronica privind viata voievodului Vlad, care a condos Vlahia între anii 1046-1091, Imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, însotit de note muzicale etc.
Atunci sa nu te revolti si sa te întrebi : " de ce institute de specialitate ale Academiei Române au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba daco-româna, latina dunareana" într-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult înaintea celui latin al romanilor?

Faptul ca NOI suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nici decum o ruda marginala, abia acceptata, ar trebui sa ne faca sa ne mândrim si nu sa cautam contra argumente. Istoricii si lingvistii nostrii ne spun: "Romanizarea Daciei nu a însemnat nimicirea localnicilor, ci asimilarea lor." Dimpotriva, noi am asimilat tot ce a trecut peste noi. Ovidiu, acest "paene poeta getes," în una din ale sale "Epistoles ex Ponto" (IV, II, 21, 22) scrie: "Si quis in hac lipsum posuisset Homerum, esset, crede mihi, factus et ille Getes!" Sau în traducerea libera a lui Camilar: "Homer, adus în locu-mi, el, marele poet, / Cu timpul ca si mine ar fi ajuns un get."Crede mihi! zice Ovidiu, el care i-a cunoscut bine si care a si scris elegii în limba lor, desi la început nu-i placeau acesti "barbari pletosi." Sunt atâtea dovezi, istorice, arheologice, si lingvistice, încât numai cine nu vrea nu le vede. >> (pagina lui Gerula: http://www.geocitie s.com/dacgerula/ index.html-

Limba romana, o limba prelatina)
Iata ce spune dl. Mihai VINEREANU(City University, New York), în articolul "CU SERIOZITATE DESPRE ORIGINEA LIMBII ROMÂNE" publicat pe internet pe serverul "Institutului de civilizatie dacica" din R. Moldova la adresa: http://www.iatp. md/dava/Vinerean u/vinereanu. html

"O analiza atenta a limbii Române indica înca de la început o serie de neclaritati. În lexicul nostru se constata ca exista multe etimologii necunoscute sau trimise la diferite surse. Acest fapt denota multa usurinta si graba în stabilirea etimologiei unui cuvânt. Lingvistica comparativ-istorica s-a facut la noi în mod destul de superficial. Etimologiile s-au stabilit pe baza unor asemanari fara sa se tina cont deloc sau aproape deloc de principiile de evolutie fonologica specifice limbii Române. Astfel s-a ajuns ca o multime de cuvinte care au fost împrumutate de limbile învecinate din româna sa fie considerate împrumuturi ale românei din aceste limbi. Cercetarea atenta a mai multor limbi Indo-Europene antice si moderne precum Sanskrita, Hitita, Lituaniana, Letona si mai ales Albaneza dezvaluie cercetatorului multe surprize."

Limbile indo-europene se împart în doua grupuri numite conventional kentum si satem. Una din deosebirile caracteristice dintre ele consta în faptul ca palatalelor din limbile de tip kentum le corespund, în limbile satem spirante, aceasta înseamna ca numeroase elemente lexicale care contin consoanele k si g(h) în limbile din primul grup cuprind consoanele s si z în limbile din al doilea grup. Exemplu s-a dat cuvântul 100 (suta) : kentum în latina (se scria centum) si satem în persana veche. Din grupul kentum faceau parte limbi ca latina, greaca, celta, vechea germana, etc., iar din grupul satem sanskrita, scita, persana, idiomurile balto-slave si altele. S-a putut stabili ca limba traco-dacica face parte din grupul satem , fiind înrudita cu sanskrita, cu cele balto-slavice, dar mai ales cu ilira vorbita în partea de apus a Peninsulei Balcanice si în tinuturile Calabriei si Apuliei din Italia sud-estica.

Foarte multe cuvinte românesti se aseamana mai mult cu sanskrita decât cu latina, sau altele catalogate de DEX ca împrumutate din slavona, bulgara, sau etimologie necunoscuta, le gasim în sanskrita. (vezi tebelul de mai jos).

Romana	Sanskrita	Latina	Alte limbi
Boier	Bharu
Apa	Apa	Aqua	Wasser (germ.); l'eau (fr.)
Soare	Surya	Sol-is	Son (engl.); Sonne (germ.)
Ol, oala	Ola
Sarpe	Sarpa		Serpent (fr.); Schlange (germ.)
Ba	Ba
Vaca	Vaca	Vacca	Caw (engl.)
A crea, creier	Kri	Creare, Cerebrum
a citi	Cit, citta		Read (engl.); lessen (germ.)
A adapa	Padapa	Adaquare
Acu, acum, acuma	açça	Eccum	now (eng.); jetzt (germ.)
Vaduva	Vidhava	Viduus	Wittwe, Wittuwa (germ. veche)
carpator	Karpath	Coopera-torim
Cas	Ksu	Casseus
Sase	Sas	sex	six (engl.); sechs (germ.)
Sapte	Sapta	Septem	seven (engl.); sieben (germ.)
Stapan	Stapana		Master (engl.); Meister (germ.)
A aseza	Asidami	Assediare	To sit (engl.); sitzen (germ.)
Aripa	Antaripa	Alapa	Wing (engl.)
A avea	Av, avami	habere	have (engl.); haben (germ.)
Azi	Adya	Hac die	Today (engl.); heute (germ.)
Asta	Asta Rad.Sta	Ecce istu ecce ista
Buza	Guda
Cânepa	Kanapa	Kanabis (din gr.)
caramida	Krmidza (kana si apa)		Stein (germ.)
Cucuvea Cucumer (in Gorj)	Cuckve
a chema	Cyami	Clamare
Cirac	Kiraka
Casa Casi (in Oltenia)	Ksha, kasha, kashaya, kshi		home (engl.)
Colac	Kolaka		Kolaci (slav.)
Dumbrava	Dumbraba
Degeaba	Dudaba		Caba (turca)
Gramada	Grama, da (sufix de multime) Granata (reunion de villages)		Gramada (slav.) Gramada (bulg.) Gramada (magh.)
Gata	Gata		Gat (albaneza)
Otâra (oleaca)	Acira
Ocara	Apakara (offense, inimitié)
Pânza	Padda (bande d'ettofe)
Patuiag	Padaeuka, Pada-eka
Poteca	Pathaka		Pateka (bulg.); path (engl.); Phad (germ.)
Pândar	Pindara (gardian de buffles)		Pondari (slav.)
Paradit	Paladina (affligé)		Pharado (tiganeste)
Pita	Pita	Panis	Pita (srb., ungh.); pite (alb.); pyta(neo. gr.); pittakion (gr. veche); pito (macedo-romana)
Soarta	Swarta (w=u)	Sors, sortis
Rege	Rajah (j=gi)	rex
A se prasi	Prasuye, prasuta
Iata	Yatha		Eto (bulg.)
Povata	Pavaça		Powodka (conducator) (pol.)